Evomec plus 100 ml
Evomec plus 100 ml este o substanţă antiparazitară din clasa lactonelor macrociclice, izolată din produsul obţinut prin fermentarea unei actinomicete numită Streptomyces avermitilis.
Evomec plus 100 ml acţionează prin creşterea permeabilităţii membranei celulare la ionii de clor cu hiperpolarizarea celulelor nervoase sau musculare, determinând paralizia şi moartea parazitului; de asemenea determină secreţia de acid gama aminobutiric (GABA) la nivelul sinapselor nervoase ale parazitului, ducând astfel la întreruperea impulsului nervos.
Clorsulonul (benzensulfonamida) acţionează asupra Fasciola spp. (forme imature şi mature) prin inhibarea enzimelor din ciclul glicolitic (3-fosfoglicerol-kinaza şi fosfoglicero-mutaza).
Este rapid absorbit în circulaţia sangvină, concentraţia plasmatică eficientă fiind atinsă la aproximativ 8 ore de la administrare.
SPECII ŢINTĂ
- Bovine.
Indicații Evomec plus
În tratamentul şi controlul infestaţiilor cu:
- Nematode gastrointestinale (adulte, L3, L4, stadii inhibante):
- Ostertagia spp.
- Bunostomum spp.
- Haemonchus spp.
- Toxocara spp.
- Trichostrongylus spp.
- Trichocephalus spp.
- Cooperia spp.
- Oesophagostomum spp.
- Nematodirus spp.
- Chabertia spp.
- Strongyloides spp.
- Nematode pulmonare:
- Dictyocaulus spp.
- Trematode (adulte şi imature):
- Fasciola hepatica
- Fasciola gigantica
- Scabii:
- Sarcoptes scabie var bovis
- Choroptes bovis
- Psoroptes bovis
- Entomoze:
- Hypoderma bovis (stadii larvare)
- Hypoderma lineatum ( stadii larvare)
- Ectoparaziti:
- Linognatus vituli
- Haematopinus eurystemus
- Damalinia bovis
- Căpuşe
POSOLOGIE, CALE ŞI MOD DE ADMINISTRARE
Evomec plus 100 ml Se administrează strict subcutanat la bovine în doza de 1 ml produs /50 kg greutate corporală (respectiv 0,2 mg ivermectină şi 2 mg clorsulon/ kg greutate corporală).
De obicei tratamentul se aplica de două ori pe an (primavara şi toamna) în doza unică, iar în cazul scabiei tratamentul se repeta la 10 – 14 zile. În caz de reinfestare, cereţi sfatul medicului veterinar privind frecvenţa administrării produsului şi necesitatea repetării tratamentului.
CONTRAINDICAŢII, PRECAUŢII ŞI REACŢII ADVERSE
Nu se injectează intramuscular sau intravenos. Nu se administrează în caz de hipersensibilitate la substanţele active sau la oricare dintre excipienţi. Nu este autorizată utilizarea la animalele în lactaţie care produc lapte pentru consum uman. Pot apare edeme tranzitorii la locul de inoculare. Poate fi utilizat în perioada de gestaţie şi lactaţie. În caz de supradozare (10 – 15 ori doza terapeutică) pot apare la locul de inoculare inflamaţie, edem, fibroză şi necroză tisulară. Produsul nu trebuie amestecat în aceeaşi seringă cu alte soluţii injectabile, pentru a evita precipitarea.
TIMP DE AŞTEPTARE
Carne şi organe: 66 zile.
Nu este autorizată utilizarea la animalele în lactaţie care produc lapte pentru consum uman.
CONDIŢII DE PĂSTRARE
A se păstra la temperatură mai mică de 25°C. A se feri de îngheţ. A se proteja de lumină.
A se păstra în ambalajul original.
MOD DE PREZENTARE Evomec plus 100 ml
Flacoane prevăzute cu dop de cauciuc şi capac de metal a câte 20 ml soluţie.
Recenzii
There are no reviews yet